Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Interviu exclusiv: La Delicii, gelateria care isi scrie propria poveste de succes

Tags: management si marketing, la delicii, gelaterie, gelato-bar, adrian balaci, inghetata, centrul vechi

Intre terase si baruri deschise parca peste noapte, pe strada Covaci, in Centrul Vechi al Bucurestiului, regasesti la numarul cinci un gelato-bar care iti atrage imediat atentia prin designul plin de personalitate.


Daca vrem sa discutam despre afaceri care trec testul timpului, despre oameni care isi construiesc propriile variante de succes si care isi vad pasiunea transformata intr-o realitate de care se bucura zi de zi, atunci Adrian Balaci, fondatorul gelateriei La Delicii, este candidatul ideal.

Locul te atrage din strada cu sortimente diverse de gelato si sorbet, iar culorile cremoase iti fac cu ochiul fiindca nu le regasesti intr-o gelaterie obisnuita. Poate o sa vrei sa gusti gelato cu dovleac si scortisoara sau gelato de vanilie cu trufe si piper negru. In orice caz, vei dori sa revii fiindca la La Delicii nu regasesti mereu aceleasi sortimente. Este, daca vreti, un fel de joc permanent din care papilele gustative ies intotdeauna castigatoare.

Despre gelato, din ce am aflat chiar de la sursa, va putem spune ca este mult mai sanatoasa decat inghetata industriala. Daca cea din comert contine de obicei pana la 24% grasime, un sortiment de gelato pregatit de La Delicii contine foarte putina grasime, in procent mediu de doar 6-8%.

Adrian Balaci, fondatorul acestei gelaterii, ne-a oferit mai multe raspunsuri prin care ne-am potolit curiozitatea legata de acest business pe care l-am descrie, cel mai bine, ca un vis transformat in realitate.


1. Este clar o afacere nascuta din pasiune. Domnule Adrian Balaci, cum ati ajuns insa la inghetata sau, mai exact, la gelato si sorbet? Ce v-a condus aici?

Era anul 2011, dupa aproximativ un an de administrat o gelaterie si alte sase luni lucrate intr-un restaurant, am decis ca trebuie sa punem bazele unei gelaterii si mai exact sa oferim clientilor adevarata inghetata (gelato) si adevaratul sorbet. Despre gelato sa spunem ca toata lumea stie ca este denumirea in italiana pentru inghetata, dar, de fapt, gelato este un produs complet diferit de inghetata.


2. Mai mult decat o afacere, pare un vis frumos transformat in realitate. Cum a fost inceputul?

Totul s-a desfasurat relativ repede si in circa 6 luni am deschis gelateria din strada Covaci. Despre inceput: destul de greu, strada nu era terminata din punct de vedere sistematizare si pavaj, am avut aproape doua luni in care din gelaterie dadeam intr-o groapa imensa, dar am avut rabdare si am mers pe drumul nostru.


3. Sortimentele sunt mai mereu altele, chiar daca pe unele avem placerea de a le redescoperi mereu. Intr-o zi ne bucurati cu inghetata de smochine, in alta zi cu inghetata de soc sau de portocale cu busuioc. Reprezinta aceste alegeri unul dintre secretele afacerii?

Cu privire la secretul afacerii, acesta nu este decat unul singur: MUNCA si documentare, perfectionare, inovatie continua.

In legatura cu diversele sortimente de gelato si sorbet-uri pe care noi le facem, am vrut sa oferim clientilor nostri experiente sa zicem oarecum iesite din tipare. Pentru aceasta am ales ziua de joi,  pe care am denumit-o ziua inovatiei, alegem un gust sau o combinatie pe care o prezentam clientilor. Sunt gusturi alese din diverse alte culturi (gelato de susan negru foarte intilnita in Japonia sau gelato de ceai negru cu ciocolata des intilnita in Insulele Maldive), gusturi experiment (gelato de trufe), gusturi a caror combinatie ne inspira (dovleac cu catina, de sezon acum), insa toate au ca scop educarea si incurajarea publicului spre inovatie, iesirea din limitele proprii si descoperirea noutatilor


4. Dumneavoastra ati reusit. E mai greu sa deschizi o afacere in Romania decat in alte tari? Suntem inca mai "norocosi" decat antreprenorii din alte tari sau, dimpotriva, ne e mai greu aici?

Nu cred ca tine de noroc, cum spuneam, munca trebuie sa fie principala "ocupatie" cand iti dechizi o afacere. Cred ca oriunde in lumea asta daca muncesti reusesti sa pui bazele unei afaceri. Este foarte posibil, avand in vedere volumul de munca pe care il depunem, ca in alta tara beneficiile sa fi fost mai mari, insa momentan suntem in Romania.


5. Cum ati descrie, pe scurt, conceptul intregii afaceri?

Exista conceptul de la inceput, am avut doua cuvinte in minte: FRESH-VINTAGE.


6. Cum alegeti ingredientele si ce sortiment ati recomanda celor care vin pentru prima oara in vizita?

Cred ca atunci cand ati spus ingrediente v-ati referit la gusturi si arome, pentru ca ingredientele le cumparam fie de la furnizori atent selectionati, de la  piata in cazul fructelor si din Italia in cazul ingredientelor specifice pentru gelato.

Gusturile si aromele se aleg dimineata cand facem gelato in laboratorul din spate, intodeauna in vitrina exista sase gusturi care sunt cele mai cerute (biscuiti, ciocolata neagra, nuci, iaurt etc.), iar restul de sase sunt la voia inspiratiei si a dispozitiei de dimineata. Insa, per ansamblu, toata vitrina are o schema "logica" construita in timp si bazata pe gusturile clientilor.  


7. Romanii obisnuiesc sa manance inghetata mai mult vara. Credeti ca in ultimii ani ati reusit sa influentati intr-un anumit procent aceasta obisnuinta si sa-i faceti pe cei care trec pe strada Covaci sa serveasca gelato si cand sunt 10 grade afara?

Nu stiu ce sa zic, old habits die hard, adica romanii nu prea mananca inghetata iarna. Tocmai de aceea noi, incepand cu data de 1 decembrie, reducem activitatea gelateriei, ne ocupam mai mult de restaurantele care au in meniu produsul nostru. In plus, traficul din Centrul Vechi pe timp de iarna este total redus, nu avem o cultura pentru atmosfera stradala de sabatori - cum e in Austria, oamenii stau in aer liber si beau vin fiert si mananca castane, la noi cum vine frigul, cum e pustiu.


8. In ziua de azi, multi dintre noi isi doresc sa inceapa ceva pe cont propriu. Ce i-ati sfatui pe cei isi doresc sa isi urmeze visul de a avea propria afacere?

Sa munceasca, nu sa fie patroni.


9. Pagina de Facebook La Delicii m-a convins de nenumarate ori sa fac un ocol si sa gust noul sortiment anuntat. Aveti planuri noi in ce priveste mediul online?

Multumim. In legatura cu mediul online, vom continua ca si pana acum, ne bazam mai mult pe produsul nostru decat pe diverse strategii de marketing sau social media.


10. Centrul Vechi e intr-o continua transformare. Se deschid restaurante noi, se construiesc magazine si se investeste zi de zi. Cum credeti ca va evolua afacerea dumneavoastra? Aveti planuri de extindere?

Speram ca cel putin ca pana acum. In legatura cu transformarile din centrul  vechi "mai e mult pana departe". Oricum ce e la suprafata e total diferit de ce se intimpla zi de zi. Planurile de extindere exista, doar ca trebuie sa gasim momentul propice pentru acestea


11. Cum spuneam, in Centrul Vechi se schimba multe. Nu toate locurile vin insa cu o personalitate puternica, asa cum este La Delicii. Ati spune ca sunteti o voce in acest domeniu?

Daca prin tot ce facem si ce oferim clientilor se intelege ca suntem o voce,  probabil ca suntem, noi nu facem decat sa oferim publicului un produs pe care noi, si nu numai, il consideram foarte bun.

Daca raspunsurile ne-au potolit curiozitatea, pofta de gelato o sa ne-o potolim La Delicii. Fiindca e toamna si avem parte de mai putine grade in termometru, programul s-a modificat putin asa ca vom gasi La Delicii deschis de marti pana vineri de la 14.00-22.00 si sambata si duminica intre 12.00-22.00.



 
Autor: Mihaela Pascu


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


Ultimele comentarii